Revista Mare Nostrum (nr.11) - Frumusetea din adancuri - Saline

Hai - Hui prin Romania
-powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm-
Frumusetea din adancuri - Saline (nr. 11)

Salinele reprezintă un mic univers creat de om în adâncul Pământului. Ele ne fascinează prin formaţiunile create în interior atât de om cât şi de natură, ne trezesc un fior de exploratori ai centrului Pământului şi ne încarcă respiraţie cu un aer special şi misterios.
Iată cateva dintre frumuseţile create de români în adâncurile patriei noastre.

Salina Slănic

Situată într-un peisaj de o deosebită frumuseţe, conferită de zona de dealuri acoperite de păduri foioase, salina se numără printre cele tinere, actul său de naştere purtând data de 20 aprilie 1685.
Salina Slănic este cea mai cunoscută dintre salinele noastre peste hotare; încă de la începutul acestui secol, sarea de la Slănic a fost admirată în multe expoziţii internaţionale.
Prin puţul de extracţie al minei Unirea, amenajat corespunzător pentru transportul de persoane, se poate coborî până la 210 m adâncime.
Ca urmare a volumului mare de sare excavată, 2,9 mil. m³, s-au creat cavităţi cu volume gigantice, cele 14 camere cu profil trapezoidal având aproximativ 80.000 m². Aceste „palate de sare“ au fost amenajate corespunzator, atât pentru agrement, cât şi pentru tratament.
Astfel zona de agreement cuprinde o expoziţie de sculptură în sare, în care se pot regăsi busturile lui Decebal, Traian, Mihai Viteazu sau Mihai Eminescu, dar şi terenuri de sport, volei, handbal, tenis şi minifotbal, piste de alergare.
Zona balneară a salinei cuprinde o sală de tratament pentru bolnavii cu afecţiuni respiratorii cărora li se asigură în permanenţă asistenţă medicală de specialitate.
Datorită microclimatului său deosebit (în care viteza de circulaţie a aerului este aproape de zero) într-o anumită secţiune a salinei se organizează concursuri naţionale şi internaţionale de aeromodelism la care este permis şi accesul turiştilor.
Accesul în localitatea cu acelaşi nume ca şi salina este asigurat atât pe calea ferată Bucureşti - Ploieşti - Slănic, cât şi pe drumul naţional DN1 Bucureşti - Ploieşti

Salina Praid

Salina Praid face parte dintr-o acumulare de sare de mari dimensiuni situată în Podişul Transilvaniei, în apropierea localităţii Sovata, din judeţul Harghita.
În anii ’60, în subteran, în mina Doja s-a organizat o bază de tratament pentru bolnavii de astm bronhic, pentru ca în anul 1980 să se amenajeze un complex modern de sănătate şi recreere, care valorifică potenţialul microclimatului specific prin prezenţa aerosolilor salini într-un cadru arhitectonic inedit, la orizontul „50“, la o adâncime de 120 m de la suprafaţă.
Pe o distanţă de 1250 m de la intrare până la baza de tratament, transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei, prin galeria de coastă.
Sălile din subteran sunt dotate cu sistem de iluminat, terenuri de joacă pentru copii, mese de biliard, miniterenuri de jocuri sportive, o bibliotecă, bănci pentru odihnă, un bufet şi chiar o capelă ecumenică, toate acestea având menirea de a oferi o recreare cât mai confortabilă atât pentru turişti cât ţi pentru cei aflaţi sub tratament, care trebuie să petreacă aici patru ore zilnic..
Ca o raritate, trebuie amintită capela ecumenică „construită“ în subteran, de 500 locuri, unde se oficiază serviciul religios. Această capelă, unicat în Europa, realizată într-una din camerele bazei de tratament, dă o nouă dimensiune modului de folosire a acestor cavităţi de către om şi pentru om.
Capela a fost sfinţită în cursul anului 1993 de către preoţi a trei culte - ortodox, romano-catolic şi reformat şi este folosită pentru oficierea slujbelor în mod egal de câtre cele trei culte.
Frumuseţea capelei este întregită de statuia ocrotitorului său, Sfântului Ioan dar şi de cele ce îi reprezintă pe Sfânta Fecioară cu Pruncul şi Sfântul Anton, sculptate în sare în secolul al XVIII-lea. Cele şase vitralii luminate dau capelei un efect de lumină naturală.

Salina Târgu Ocna

Bătrână de aproape două milenii, situată în inima Moldovei, pe pitoreasca vale a Trotuşului, istoria Salinei Târgu Ocna se împleteşte cu istoricul metodelor de exploatare a sării din masivele de sare.
Partea de sud a Bucovinei, toată Moldova şi Basarabia au fost aprovizionate cu sare de către inepuizabilele saline de la Târgu Ocna, .
In cadrul salinei se pot vizita: biserica „Sfânta Varvara" precum si punctul turistic, ce cuprinde: Muzeul sării, terenuri de sport (baschet, mini-fotbal, tenis de camp, tenis de masa), spatii de joaca pentru copii (dotate cu leagane, tobogane, masinute electrice), lac cu apa sărată şi cascada, bufet si terasa, magazin de suveniruri, cabinet medical si spatiu pentru gimnastica.
Imensitatea golurilor, adevărate catedrale săpate în sare, labirintul galeriilor de mii de metri, biserica Sfânta Varvara, sanatoriul îţi creează impresia unui oraş scufundat în adâncuri şi redescoperit pentru a fi din nou dăruit.

Salina Turda

Zacamantul de sare de la Turda a fost cunoscut si exploatat din cele mai vechi timpuri, insa exploatarea sistematica a zacamantului, prin lucrari miniere in subteran, incepe in perioada ocupatiei romane in Dacia.
Putul Anton a fost inchis in anul 1862, deoarece sarea extrasa era amestecata cu steril, insa celelalte doua puturi vechi Iosif si Terezia au ramas in continuare in exploatare.
Pentru a usura transportul sarii la suprafata, in anul 1853 s-a hotarat construirea galeriei de transport Franz Iozef pornind de la Turda Noua, cu o lungime totală de circa 916 m.
In toata perioada cat a functionat, la Salina Turda nu s-a folosit munca detinutilor. Sarea era extrasa de catre muncitori specializati in taierea sarii, taietorii de sare.
Operatia de scoatere la suprafata a sarii se facea cu ajutorul unei instalatii, actionata cu ajutorul fortei cailor.
Ocnele erau luminate cu lumanari si opaite de seu. Pentru exploatarea sarii nu s-au utilizat substante explozive si nici utilaje mecanice pentru taierea sarii.
Salina Turda isi inceteaza activitatea in anul 1932. In timpul celui de-al II-lea razboi mondial, salina a fost utilizata ca adapost antiaerian de populatia orasului.
Salina Turda a intrat in circuitul turistic in anul 1992, în prezent fiind deschise spre vizitare atât cele două expluatări cât şi mecanismele folosite pentru extragerea sării la care se ajunge strabatând pe jos un tunel de aproape 1 km.
Salina Turda constituie astăzi un adevarat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, fac ca istoria şi legenda să se împletească armonios aici.
Microclimatul salinei este caracterizat de variatii anuale ale temperaturii cuprinse in limitele 11-12° C, umiditatea relativa de aproximativ 80% iar viteza de miscare a aerului in limitele 0,02-0,70m/sec.
Acesti factori, o ionizare a aerului la nivele moderate precum si lipsa bacteriilor patogene contribuie, ca si in celelalte saline din tara, la efectul curativ binecunoscut in afectiuni ale aparatului respirator, alături de puternicul lor character de atracţie turistică.

Revista Mare Nostrum (nr.10) - Frumusetea din adancuri - pesteri

Hai - Hui prin Romania
-powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm-
Frumusetea din adancuri - pesteri (nr. 10)

Începând cu aceată ediţie vom porni într-o fascinantă călătorie în adâncurile pline de frumuseţi ale României. Primul episod al acestei călătorii urmăreşte frumuseţile subterane naturale ale patriei noastre -peşterile, urmând ca cel de al doilea episod să ilustreze peisajele create de mâna omului în subteran - mine sau saline.
Pornim, iată, în periplul nostru subteran cu locurile unde în urmă cu aproximativ o sută de ani, un savant român, Emil Racoviţă, punea bazele unei noi şi fascinante discipline stiinţifice: biospeologia. Multe dintre peşterile despre care urmează să discutăm poartă încă urmele marelui om de ştiinţă, aici fiind descoperite de către acesta, atât numeroase peisaje subterane de o frumuseţe aparte cât şi noi, fascinante specii cavernicole.
Peştera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara, la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, judeţul Argeş. Peştera s-a format datorită acţiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului.
Este o peşteră caldă, cu o tempreatură de 10 - 12 °C şi cu o umiditate moderată. Peştera este "uscată", pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer.
Peştera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deşi această lungime este incomparabil mai mică faţă de alte peşteri din România, Peştera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful şi natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lăţimi ce variază între 3-4 m şi înălţimi de 4-5 m, cu puţine ramificaţii, de dimensiuni mici. După 150 m de la intrare, galeria se îngustează foarte mult.
Peştera este relativ săracă în formaţiuni calcaroase însă este destul de bine cunoscută, a fost amenajată şi este frecventată de un număr destul de mare de turişti.
Peştera Ialomiţei este o situată într-o zonă turistică foarte intens circulată - Munţii Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la circa 10 km în aval, la o altitudine de 1.530 m.
Se desfăşoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiştilor, cu o diferenţă de nivel de 60 m. Este străbătută de un pârâu.
Are numeroase săli mari, ca Mihnea Vodă, Decebal, Sala Mare, Sala Hades, Sala Urşilor.
Peştera Scărişoara este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România. Situată în Munţii Apuseni, la o altitudine de 1165 m deasupra nivelului mării, are 105 m adâncime şi 720 m lungime, cu o intrare de 50 m diametru şi 48 m adâncime, accesul făcându-se printr-o scară metalică înspre o sală imensă (108 m lungime, 78 m lăţime) - Sala cea Mare. De aici se deschid 3 intrări care duc la sălile denumite Biserica (cu peste 100 stalagmite), Rezervaţia Mare, Galeria Coman şi Rezervaţia Mică. Turiştii pot vizita sala de la intrare, Sala cea Mare, Biserica, celelalte camere fiind rezervate oamenilor de ştiinţă (putând fi vizitate doar cu acordul Institutului Speologic din Cluj-Napoca).
Volumul de gheaţă este de 75.000 m³, iar renumitul gheţar din peşteră măsoară 26 m înălţime. Temperatura medie atinge +1°C vara şi coboară până la -7°C iarna. În zona permisă turiştilor temperatura medie este de 0°C.
În peşteră trăiesc lilieci, precum şi insecte mici (2-3 mm). În Rezervaţia Mare a fost descoperit un schelet capră neagră.
Peştera Muierii se află în în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România.
Peştera are o lungime de aproximativ 3.600 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezevaţia speologica împărţită în două sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). La 40 de metri înălţime se afla etajul superior amenajat pentru turişti cu o lungime de 573 m , ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o reţea de diverticule foarte greu acesibilă.

Adevaratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încaperii, cu denumiri ce păstrează sonorităţi de arhitectură religioasă, sunt: Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare şi imaginea Stâncii Însângerate, denumită datorită scurgerilor oxidului de fier. În Cupola înaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci.
Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele Împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului.
Peştera Urşilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este una dintre principalele destinaţii turistice ale Munţilor Apuseni şi unul dintre cele mai vizitate obiective subterane din ţara noastră. Peştera se află în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.
Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de "urşi de cavernă" (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La un moment dat intrarea în peşteră a fost blocată, probabil datorită căderii unei stânci şi peste 140 de urşi au rămas blocaţi înăuntru, fără posibilitatea de a mai părăsi caverna. Înfometaţi aceştia s-au atacat reciproc, până când toţi au murit. Povestea lor o mărturisesc tonele de oase găsite împrăştiate în întreaga peşteră.
Cu o lungime de peste 1.500 m, peştera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turişti, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor ştiinţifice.
Galeria superioară este singura arie disponibilă vizitării şi este compusă din 3 galerii şi diferite săli: Galeria "Urşilor" (sau Galeria Oaselor), Galeria "Emil Racoviţă", Galeria "Lumânărilor", Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Oaselor.
În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice si mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor cu mult înaintea erei noastre.
Printre formaţiunile de stalactite şi stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul şi Căsuţa Piticilor, Draperiile din Galeria Urşilor, Portalul, Pagodele şi ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peşteră este constantă de-a lungul anului (10ºC), iar umiditatea se menţine la 97%.
La intrarea în peşteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de aşteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic şi un stand cu suveniruri şi obiecte artizanale specifice zonei.
Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviţă", s-au stabilit soluţiile de amenajare şi măsurile specifice de protecţie a peşteri. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peştera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peştera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.
Peştera Vântului este cea mai mare peşteră din România, cu o lungime totală de 52 km. Se află în Munţii Pădurea Craiului, în vecinătatea localităţii Şuncuiuş. Peştera nu este deschisă vizitării, fiind rezervată cercetărilor ştiinţifice, existând un proiect de deschidere a peşterii către public. A fost explorată pentru prima oară în 1952. Temeperatura medie este de 11.8˚C.
Se numeşte Peştera Vântului datorită curenţilor de aer extrem de puternici care pot fi simţiţi în peşteră, în special la intrare.
Mult mai puţin ample, dar de o spectaculozitate aparte rămân şi peşterile din Podişul Dobrogei, între care se remarcă: Peştera Liliecilor (Gura Dobrogei) şi Peştera Limanu.
Peştera Liliecilor este o formaţiune calcaroasă situată la sud-vest de comuna dobrogeană Târguşor, are o lungime a galeriilor de 480 m şi adăposteşte şi în prezent mari valori ştiinţifice. Dintre acestea menţionăm în primul rând marile colonii de lilieci, care au dat şi numele, prezenţi tot timpul anului - liliacul cu mustăţi: Myotis mistacinus şi Rhinolophus mehelyi.
Peştera Limanu se află la circa 5 km sud-vest de municipiul Mangalia şi este în lungime de 3200 m, fiind cunoscută de foarte mult timp, dupa 1900 începand să fie vizitată. Peştera se întinde mai mult pe orizontală, diferenţele de înălţime faţă de intrarea principală nu depăşesc 5 m. Intrarea situata la o altitudine de 25 m este orientată spre sud, fiind larga de 3,5 m şi înaltă de 1,4 m.
Condiţiile microclimatice cu o temperatură constantă de 120C, umiditatea de 80 - 90 % si lipsa aproape completă a curenţilor de aer, fac ca în galeriile sectorului doi al peşterii, să se întâlnească o fauna bogată, caracteristică peşterilor şi depozitelor de guano, găsindu-se totodată şi colonii mari de lilieci.
Acestea sunt duar câteva dintre frumuseţile naturale din subteranul ţării noastre. Pentru a le admira trebuie să urmăm sfaturile specialiştilor în speologie şi sa fim echipaţi corespunzător. De asemenea frumuseţea peşterilor trebuie să rămână nealterată de prezenţa turiştilor în galerii.
Aşadar corect echipaţi, cu dorinţa explorării şi intenţia de conservare a frumuseţilor, porniţi în călătorie spre minunatele tărmâuri subterane româneşti.

Revista Mare Nostrum (nr.9) - Parcul National Retezat

Hai - Hui prin Romania

-powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm-

Parcul National Retezat (nr. 9)

Parcul National Retezat a fost creat în 1935, fiind primul parc naţional din Romania şi este destinat conservarii frumuseţilor acestor munti şi a florei endemice de aici. Situat în grupa Retezat-Godeanu din extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, Munţii Retezat au altitudini ce variaza între 794 m si 2509 m (vf.Peleaga).
Spectaculozitatea celei mai vechi arii protejate din România provine atât din peisajele montane de o frumoseţe deosebită, din varietatea asociaţiilor vegetale şi animale, dar şi din faptul că Parcul Naţional Retezat reprezintă aria montană cea mai bogată în forme de relief glaciar din ţara noastră. Astfel pe suprafaţa munţilor Retezat, gheaţa a sculptat forme deosebite reliefate prin creste ascuţite, suprafeţe rotunjite, numite circuri, în care cel mai adesea s-a adunat apa generând lacuri glaciare (în număr de aproximativ 82, cel mai mare număr de lacuri situate în acelaşi masiv din Carpaţi).
În vederea păstrării cât mai nealterate a înfăţişării vegetale şi a zestrei faunistice a Munţilor Retezat şi pentru a crea condiţii adecvate dezvoltării nestingherite a plantelor şi a speciilor de animale rare caracteristice masivului, aici a fost delimitată o întinsă zonă de teren ce a format „Parcul Naţional Retezat". În cuprinsul acestuia au fost stabilite limitele „rezervaţiei integrale (ştiinţifice)", zonă în cuprinsul căreia păşunatul animalelor şi circulaţia oamenilor sunt interzise. Pătrunderea în interiorul rezervaţiei integrale (delimitată pe teren cu semnele unui pătrat roşu pe fond alb) este permisă numai în baza unei autorizaţii speciale eliberată de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Române şi administraţia parcului, şi numai în scopuri ştiinţifice şi educative. În restul parcului se poate pătrunde numai pe trasee stabilite şi după achitarea unei taxe de vizitare.
În privinta reliefului, Muntii Retezat se conturează ca o unitate geografică distinctă, caracterizată prin creste înalte, cu numeroase vârfuri ce depasesc 2400 m (Vârful Peleaga, cel mai înalt atinge 2509 m), prin care domina masivele învecinate.
Masivitatea muntilor Retezat este conferită de existenţa a doua culmi paralele, cu desfăşurare vest-estică. Culmea nordică, cu o lungime de 18 km, cuprinde vârfuri importante precum: Bucura (2433 m), Peleaga (2509 m), Păpuşa (2508 m). Din aceasta se desprind spre nord mai multe culmi secundare, în timp ce spre sud se desfăşoară culmi mai scurte.
Din punct de vedere al constituţiei petrografice Munţii Retezat sunt constituiţi atât din roci dure cristaline, precum cuarţul dar şi roci mai moi calcaroase în extremitatea sa nord-estică.
Flora Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1190 specii de plante superioare din cele peste 3450 cunoscute în Romania. Existenţa aici a mai bine de o treime din flora Romaniei este unul din motivele pentru care a fost declarat Parc Naţional. La acestea se adaugă un număr mare de specii inferioare.La altitudini medii vegetaţia este reprezentată de numeroase specii de conifere, printer care şi unele enednemice
Datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale, sau puţin modificate de intervenţia umană, adăposteşte o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte numărul de specii cât şi în numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii.
Exista mai multe specii endemice, între care nouă specii de fluturi de un colorit şi o spectaculozitate deosebite, şase specii de animale acvatice şi opt de nevertebrate. Vertebratele sunt reprezentate atât de speciile comune întâlnite în zonele montane româneşti cât şi de specii ce se regăsesc duar în Retezat, aşa cum sunt cele relicte glaciare: nisipariţa, păstravul de alpi, tritonul comun şi broasca roşie.
Numărul speciilor de păsări întâlnite în parc şi în zonele apropiate, pe văile mari ale masivului şi în zona lacurilor din apropiere, este mare pentru o zonă montană. Acestea însumează 185 de specii, reprezentând aproximativ jumătate din speciile de păsări ale României.Aici se pot întâlni specii rare cum sunt acvila de munte, reprezentată şi pe sigla parcului, acvila ţipătoare mică, şerparul, şoimul călător, cocoşul de munte, cucuveaua pitică, barza neagră, ciocanitoarea cu spate alb şi multe alte specii rare.
Mamiferele determinate până în prezent în Parcul Naţional Retezat în număr de 55 de specii reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei ceea ce arată încă o dată diversitatea habitatelor naturale prezente aici.
Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: lupul, ursul şi râsul. De asemenea se întâlnesc în parc ierbivore mari cum sunt capra neagră, cerbul şi căpriorul. Carnivorele de mai mici dimensiuni aşa cum este pisica sălbatică găsesc în diversele habitate ale parcului micromamifere care le asigură o parte din hrană.
Peşterile din Retezatul calcaros sunt folosite de urşi pe timpul iernii, iar liliecii găsesc aici condiţii bune pentru hibernare sau retregere în timpul zilelor de vară. În parc au fost ideltificate 13 specii de lilieci.
Vidrele Lutra lutra pot fi întâlnite pe unele râuri ale Retezatului folosind resursele bogate în peşte. În anul 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din alpii Austrieci. Marmotele au fost eliberate în căldarea lacului Gemenele iar în prezent se pot întâlni în toate văile şi căldările glaciare de sub Şaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga. Nu se cunoaşte încă impactul pe care aceste rozătoare mari, neindigene, îl au asupra vegetaţiei şi solului.
Cea mai mare ameninţare asupra faunei Parcului Naţional Retezat o reprezintă braconajul, prin care, în ciuda eforturilor autorităţilor, scade numărul exemplarelor animale atât din cadrul speciilor protejate cât şi a celorlalte specii. O mare ameninţare asupra întregului Parc Naţional o reprezintă şi actualul drum forestier, preconizat a devenii în viitorul apropiat o şosea cu două benzi, ce va face legătura dintre partea de nord a ţării şi staţiunea Băile Herculane. Această arteră de circulaţie auto va aduce în zonă atât poluarea fonică şi atmosferică a maşinilor cât şi un număr mai mare de potenţiali braconieri.
Munţii Retezat au unele din cele mai frumoase privelisti din Europa sud-estica. Masivul este traversat de multe poteci turistice marcate pentru amatorii de drumetii. Pentru cei bine pregatiti exista si cateva trasee de catarare. Locurile de campare amenajate si cabanele turistice din jurul parcului va asteapta.
Drumurile de acces spre Parcul Naţional Retezat şi către obiectivele din zonă sunt: drumul european E79 şi drumul naţional DN 68, ce se continuă cu drumuri judeţene şi apoi drumuri forestiere ce au ca punct final importante cabane din masiv. Pa cale ferată este folosită linia Craiova – Deva, ce prezintă unele ramificaţii cum sunt oraşele Lupeni sau Subcetate ce pot fi folosite drept punct de legătuă cu alte mijloace de transport ce ajung până la poalele Retezatului.
Posibilităţile de cazare sunt diverse, variând de la pensiuni la cabane şi până la locuri de campare. Pensiunile sunt situate in general pe Raul Mare la circa 600 m altitudine şi pot folosi drept bază de plecare şi sosire spre masiv. Cabanele precum: Buta, Cascada, Genţiana, Pietrele, Doruleţ se găsesc la altitudini mai mari şi oferă condiţii ceva mai scazute de confort dar un peisaj deosebit. Locurile de campare se găsesc atât în apropierea cabanelor cât şi în anumite poieni de pe traseu.
Parcul Naţional Retezat reprezintă un patrimoniu natural uriaş aflat la dispoziţia românilor şi a lumii întregi, dar numai pentru un turism ecologic şi fără o prea mare interveţie a omului asupra habitatului. Atunci cand mergeţi în acesta arie protejată conservaţi frumuseţea sa şi raspundeţi promt la semnalele date de iubitorii de natură pentru nealtererea prin noi construcţii a Retezatului.

Revista Mare Nostrum (nr.7) - Castele si cetati medievale romanesti

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm
Castele si cetati medievale romanesti (nr. 7)

Fara îndoială că alături de numeroasele obicetive naturale de o frumuseţe deosebită cu care a fost înzestrată România tezaurul său architectonic constituie una dintre atracţiile ce fac ca orice turist să pornescă într-o drumeţie ce îmbină perfect peisajele mirifice şi complexitatea construcţiilor umane.
Daca dorim să ne concentram atenţia asupra arhitecturii românesti ce atrage privirea călătorului trebuie în primul rând să studiem construcţiile istorice aflate pe teritoriul ţării noastre. În acest sens castelele şi cetăţăţile medievale atrag prin o combinaţie de mister si fascinaţie ce te introduce într-un mediu arhaic dar cuceritor.
Cu siguranţa cel mai cunoscut şi vizitat obiectiv din această categorie este Domeniul Peleş, sau după denumirea sa oficială Muzeul Naţional Peleş. Situat într-un decor deosebit oferit de staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, principala arteră turistică românească domeniul este constituit din Castelelul Peleş şi Pelişor, precum şi o serie de construcţii adiacente aflate în apropiere şi ce pastrează stilul arhitectonic al celor două construcţii principale.
Castelul Peleş situat în centrul complexului, acoperă cea mai mare parte a domeniului fiind compus din 160 de camere, dispuse pe două etaje vegheate de un turn central ce măsoară 66 de m înălţime. Construit în două etape: 1873-1883 (etajul I) si 1896-1914 (etajul II) în stilul Renaşterii germane sub coordonarea primului rege al României Carol I de Hohenzolleren de către o echipă de arhitecţi germani şi austrieci, castelul a suferit transformări şi adugiri gotice ce îi vor contura stilul caracteristic, după anul 1896. Edificiul a fost reşedintă regală de vară (până în 1947), iar astăzi adăposteşte un muzeu cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii etc.
Construit iniţial ca reşedinţă a prinţului Ferdinand, Castelul Pelişor pastrează stilul arhitectonic al Peleşului, fiind de asemenea în prezent muzeu.
Fiind aflat pe o arteră de circulaţie rutieră şi feroviară de circulaţie intensă a României, în staţiunea Sinaia, Domeniul Peleş poate fi vizitat pe toată perioada anului. Costul intrării la Muzeul Peles era în vara acestui an de 12 Ron/persoană, pentru turiştii români şi 6 Ron/persoană pentru elevii şi studenţi, iar la Pelişor 8 Ron/persoană pentru turiştii români, respectiv 4Ron/persoană pentru elevi şi studenţi.
Situat la 30 km de Braşov, între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument naţional şi punct de reper al turismului din România, datorită atăt frumuseţii lui, a peisajului, cât şi a legendei contelui Dracula, al cărui spirit bântuie încă aceste locuri străvechi, după spusele unor turişti.
Conform primei atestări documentare, castelul a fost construit de negustorii braşoveni începând cu toamna anului 1377. În perioada dintre secolul XIII şi începutul sec.XX, castelul a servit drept pavază împotriva invaziilor de tot felul sub stăpânirea voievodatului Transilvaniei.
Dupa 1920 a intrat în administrarea familiei ragele a României, pentru ca după anul 1956, să devină, după renovări succesive, muzeu de istorie şi artă feudală.
Accesul către Castelul Bran se poate face atât dinspre Ardeal (din Braşov şi Făgăraş) cât şi dinspre Muntenia (din Câmpulung), numai pe cale rutieră. Taxele de intrare sunt identice la Bran cu cele de la Peleş şi anume: 12 Ron/persoană, pentru turiştii români şi 6 Ron/persoană pentru elevii şi studenţi.
În apropierea Castelului Bran se găseşte o construcţie ce face parte din categoria ‘cetăţilor ţărăneşti’, cu un stil de arhitectură aparte întâlnită în foarte multe localităţi transilvanene. Este vorba despre Cetatea Râşnovului, ce îşi găseşte asemănarea cu construcţii tărăneşti din: Cisnădioara, Cristian, Ocna Sibiului, Mediaş, Agârbiciu, Prejmer, Codlea şi multe altele.
Stilul arhitectonic al acestor construcţii este acela al fortificaţiilor ţărănesti medievale, uşor modificate în epoca modernă. Marea lor majoritate pot fi vizitate, Râşnovul fiind însă cel mai des frecventat deşi intararea are un preţ mai ridicat decât în alte muzee româneşti, dar permite şi relaxarea la o terasă chiar în incinta cetăţii.
Ridicat în secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlăşti, Castelul Corvineştilor se găseşte în inima Ardealului, la Hunedoara şi este o construcţie măreaţă, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelării din piatră cioplită.
Reşedinţă cunoscută a lui Iancu Corvin de Hunedoara, castelul a folosit nu numai ca punct strategic de apărare a Transilvaniei ci şi ca somptuasă resedinţă a voievodului.
Din punct de vedere arhitectural, Castelul Corvineştilor, combină stilul gotic cu stilurile renaşterii şi cel al barocului.
În oraşul Corvineştilor, Hunedoara se poate ajunge cu microbuze din reşedinţa de judeţ Deva, oraş situat atât pe o magistrală feoviară cât şi pe un drum naţional. Intrarea costă numai 8 Ron/persoană pentru turiştii români şi 4 Ron/persoană pentru elevi şi studenţi.
Cetatea medivală a Sighişoarei a fost declarată de curând monument UNESCO, fiind singura cetate medievală intactă în care se mai păstrează activitatea umană din Europa.
Construită aproximativ în jurul anului 1280, ca bastion al meşteşugarilor din actuala regiune a Mureşului, cetatea medievală a Sighişoarei îmbină arta medievală cu arhitectura militară a acestei perioade istorice.
Turnul cu ceas reprezintă principalul punct de interes al cetăţii, în jurul cărei au loc numeroase manifestări turistice dintre care cel mai cunoscut este ‘Festivalul de artă medievală’ de la Sighişoara.
Accesul spre cetate se face din oraşul cu acelaşi nume situat în inima României, accesibil rutier sau pe cale ferată. Intarea în incinta cetăţii este gratuită, platindu-se numai accesul în muzeul de istorie găzduit în prezent de ‘Turnul cu ceas’.
Acestea sunt câteva dintre monumentele de arhitectură românească, ce fac din România un important obiectiv de turism istoric.

Revista Mare Nostrum (nr.6) - Delta Dunarii - Un pardis viu

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm
Delta Dunarii - Un paradis viu (nr. 6)

Dunarea îşi uluieşte vizitatorii cu cel mai frumos peisaj de pe cursul său, acolo unde apele sale se contopesc cu cele ale Mării Negre, formând un ţinut salbatic şi misterios numit Delta Dunării.
Delta propriu-zisă este cuprinsă între braţele Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe, la care se adaugă complexul lagunar ”Razim”, însumând o suprafaţă de 4340 km².
Odata sosit în Delta Dunării nu se poate se nu fii impresionat de numerosele colonii de pelicani, de nuferii de apă sau de nenumăratele minunăţii ale naturii ce încântă ochiul vizitatorului atât pe timpul zilei cât şi al nopţii.
O serie de caracteristici fac din Rezervaţia Bioseferei Delta Dunării, un spaţiu unic din punct de vedere ecologic: imensa sa varitate a ecosistemelor, suprafeţele acoperite de vegetaţie luxuriantă, cât şi grinduri precum Letea sau Caraorman (suprafeţe de teren pe care alături de dune de nisip cu aspect deşertic, cresc păduri cu aspect submediteranian -cu ierburi şi copaci specifici-). Mai mult de 1150 de specii de plante pot fi gasite pe teritoriul Deltei Dunării, alături de 160 de specii de peşti, 300 de specii de păsări şi 30 de specii de mamifere.
Vegetatia este reprezentată în special de stuf -gigantul baltilor- care ajunge la 6 m înălţime, care este principala bogăţie a deltei, plaur, adică insule plutitoare formate prin împletirea rădăcinilor de stuf şi papură, pe care le deplasează curenţii. Pe grinduri se află zavoaie de salcie, răchită, catină, plantaţii de plop negru, iar între dune sunt păduri încâlcite numite de localnici ‘hasmacuri’, compuse din stejari, plopi albi, plopi cenuşii, plopi tremurători, frasini pufoşi, ulmi, plante agăţătoare.
Fauna, prin bogăţia şi varietatea ei, a facut din deltă un adevarat “ paradis al pasarilor “. Cele mai numeroase reprezentante ale faunei sunt păsarile care numara peste 325 de specii, majoritatea considerate monumente ale naturii. Astfel sunt: flamingo care vin din Delta Nilului, pelicani, lebede, lopatari, apoi berze, raţe şi gâşte sălbatice, lişiţe, stârci, egrete, cormorani, păsări răpitoare–acvila, codalbul, vulturul alb etc.
Numeroase sunt şi mamiferele: vulpi, lupi, mistreţi, cerbi, nurci, vidre, iepuri, bizami, hermine albe. Foarte importantă este bogăţia de peşte a deltei.
Cu sprijinul UNESCO şi al faimosului explorator francez, Jaques Yves Cousteau, întreaga suprafaţa a Deltei Dunării a fost declarată în luna august a anului 1990, ’Rezervaţie a Biosferei’. În prezent există 18 arii strict protejate, ce însumează circa 40000 ha, prevăzute cu zone tampon, ce ocrotesc procesele naturale, flora şi fauna specifice Deltei Dunării. Între aceste arii principale protejate se numără:
-Roşca - Buhăiană - Hrecisca - rezervaţie faunistică de 15.400ha în jurul lacului Matiţa între grindurile Letea şi Chilia. Aici se cuibăreşte cea mai mare colonie de pelicani din Europa, colonie de egrete, lopătari şi stârci galbeni;
-Perişor - Zatoane - rezervaţie faunistică de 14.200 ha, în estul lacului Dranov la sud de Sf. Gheorghe. Aici cuibăresc cele mai multe lebede, pelicanul creţ etc.;
-Periteasca - Leahova - rezervatie faunistică de 3.900 ha situată în complexul lagunar Razim - Sinoe, pe grinduri nisipoase, cea mai populată regiune cu păsări de coastă;
-Padurea Caraorman - rezervaţie forestieră pe grindul Caraorman - asemănătoare cu Letea;
-alte rezervaţii: Popina - rezervatie faunistică, Uzlina - rezervaţie faunistică, Grindul Lupilor - rezervaţie faunistică etc;
Cea mai importanta rezervaţie forestieră este Letea, unde, de un interes deosebit este pădurea de stejari cu aspecte subtropicale, dezvoltată pe dune de nisip.
La Maliuc functionează un institut de cercetari în domeniul florei şi faunei deltei, iar la Sf.Gheorghe o staţiune de cercetări marine.
Având în vedere faptul ca Delta Dunării este o zonă protejată, accesul turiştilor este restrâns. Există însă numeroase obiective ce pot fi vizitate cu condiţie de a se repecta normele de protecţia mediului şi cu respect fată de natură.
Transportul reprezintă una dintre greutăţile întâmpinate de turişti, datorită faptului ca singura cale de a ajunge în inima deltei este cea a apei. Din Tulcea pleaca odata pe zi nave de pasageri, la un cost apreciabil (între 23 şi 28 de lei noi/cursa), dar şi curse rapide (ceva mai scumpe) înspre Sulina, Sfântu Gheorghe şi Periprava, localitaţi situate la extremităţile deltei.
Spatii de cazare sunt numeroase si diverse: hoteluri la Tulcea , “ Delta”, Maliuc, Sulina, hotelul “Lebada” din inima deltei, cabane turistice la : Ilgani, Uzlina, Maliuc, Crisan, Sulina si campingul modern “Pelicanul” pe malul Lacului Murighiol. Cu speranţa ca am facut mai cunoscut un ţinut de o frumuseţe deosebită, încă prea puţin vizitat, vă invit să străbateţi cu prima ocazie ţinuturile pline de mister ale Deltei Dunării.

Revista Mare Nostrum (nr.5) - Schi in Carpati

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm
Schi in Carpati (nr. 5)

Daca in numărul trecut am vorbit de cateva din cele mai cunoscute staţiuni turistice din Carpaţii româneşti, in acest numar vom continua acest periplu şi il vom completa cu câteva detalii despre echipamentul necesar oricărui schior pasionat.
Iată, deci în Carpaţii Orientali, staţiunile Durău şi Baile Tuşnad ce sunt recunoscute mai ales ca destinaţii de vară, cea din urmă fiind şi o renumită bază de tratament balnear.
Durăul situat la poalele Munţilor Ceahlău, poate fi vizitat şi iarna, fiind dotat cu baze de cazare ieftine şi permitând practicarea sporturilor anotimpului rece.
Din Durău se poate pleca în ascensiune pe Ceahlău, se poate vizita Lacul Izvorul Muntelui, barajul de la Bicaz sau minunatele Chei ale Bicazului.
Băile Tuşnad , staţiune situată în judeţul Harghita, dar la numai 60 de km de Braşov, pun la dispoziţie o pârtie de nivel mediu şi cazări de calitate.
Câteva pârtii de schi şi sanie naturale sunt un mijloc de relaxare pentru aproximativ 100 de zile pe an. Există babyschi cu scaun mobil şi centre de închiriat echipamente sportive. Se poate practica si snowboard.De asemenea de la Băile Tuşnad se poate porni în drumeţie spre Lacul Sfânta Ana, singurul lac în crater vulcanic din ţara noastră.
În Carpaţii Occidentali, staţiunea Stâna de Vale reprezintă una dintre cele mai frecventate destinaţii hibernale.Staţiunea este situată în Munţii Vladeasa, la 1102 m altitudine şi la 70 km de Oradea. Există o singură pârtie de nivel mediu, deservită de o instalaţie de teleschi. Pârtia de săniuţă este de asemenea foarte utilizată. Ineditul acestei staţiuni constă în faptul că, datorită situării sale într-o zonă depresionară, stratul de zăpadă persistă pentru o perioadă mai lungă şi are dimensiuni mai mari.
Cel mai inedit loc în care se poate face ski sau snowboard din România este probabil Bâlea Lac. Aceasta nu este o staţiune în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degraba o zona montană izolată frecventata, pe timp de iarna de adevăraţii cunoscatori ai muntelui.
Cabana Bâlea Lac este situată în Munţii Făgăraş, la 2034 m altitudine. Calea principală de acces în zona este Transfăgărăşanul, locaţia fiind situată la aproximativ 65 km de Sibiu.
Nu există pârtii special amenajate sau instalaţii de teleski, senzaţia este însă unică datorită peisajului superb. Zona nu este recomandată, decât conoscătorilor spoturilor albe datorită gradului ridicat de dificultate. Durata sezonului este de circa 180 zile - stratul de zăpadă depăşind frecvent 50 de cm.
Acestea sunt duar câteva dintre destinaţiile de iarnă din Carpaţii româneşti, pe celelalte vă las să le descoperiţi singuri.
Despre echipamentul necesar oricarui schior pasinat, va pot spune ca necesită investiţii destul de substanţiale, dar recuparate din plin prin plăcerile unice oferite de alunecarea lină pe zăpadă.
Un echipament complet cuprinde: schiuri cu legaturi, clăpari, beţe, combinezon (sau costum impermeabil) şi necesarii ochelari de soare. Cele mai des utilizate echipamente sunt produse de Salomon sau Rossignol. Preţul mediu al acestora poate ajunge în medie la 12-15 mil. de lei. Există însă şi varianta unui echipament second-hand ce va poate scuti de cel puţin 6 mil. din acest cost.
Va urez, din nou “Drum bun” şi “Zapada afanata” !

Revista Mare Nostrum (nr.4) - Schi in locuri pitoresti

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm

Schi in locuri pitoresti (nr. 4)

Iată că a sosit şi anotimpul rece, care ne duce cu gândul la zăpadă şi la pârtiile munţiilor noştrii, adevărate paradisuri pentru iubitorii de schi, snowboard sau chiar săniuţă.
Cea mai cunoscută destinaţie turistică de iarnă din România este desigur Valea Prahovei, frecventată anual de mii de turişti ce poposesc cel puţin pentru câteva zile în bazele de cazare din Predeal, Sinaia, Azuga, Buşteni sau Poiana Braşov.
Poiana Braşov şi Predeal constituie vârful de lance al turismului montan hibernal din ţara noastră, în principal prin pârtiile Subteleferic respectiv Clăbucet, pline de schiori pe toată periada anului, şi datorită dotărilor superioare (instalaţii de transport pe cablu, tunuri de zăpadă, centre de închiriere echipamente montane, etc.). Aceste două staţiuni sunt însă şi unele dintre cele mai scumpe staţiuni româneşti.
Sinaia este o staţiune montană frecventată tot timpul anului iar Azuga se face remarcată prin pârtia Sorica, frecventată mai ales de încercaţi în ale schiului.
Există însă şi alte destinaţii ce pot fi abordate de iubitorii muntelui la preţuri ceva mai mici şi cu satisfacţie garantată.
Staţiunea Borşa situată în inima Maramureşului, la aproximativ 40 km de Baia Mare, în apropierea Munţilor Rodnei, poate îmbina plăcerea escaladei pe munte cu cea a schiului şi cu vizite la minunatele obiective de etnografie şi folclor ale zonei. Staţiunea este dotată cu instalaţii de transport pe cablu şi deţine o pârtie potrivită pentru toţi schiorii.
La 30 de km sud de Borşa se găseşte ‘perla turismului’ Carpaţilor Orientali, Vatra Dornei, frecventată încă din cele mai vechi timpuri, atăt pentru frumuseţea peisajelor cât şi pentru apele minerale ale zonei. Staţiunea deţine de asemenea o infrastructură bogată (hoteluri, pârtii, transport pe cablu), dar la preţuri ceva mai ridicate decât Borşa.
Staţiunile Durău şi Baile Tuşnad sunt recunoscute mai ales ca destinaţii de vară, cea din urmă fiind şi o renumită bază de tratament balnear.
Durăul situat la poalele Munţilor Ceahlău, poate fi vizitat şi iarna, fiind dotat cu baze de cazare ieftine şi permitând practicarea sporturilor anotimpului rece.
Din Durău se poate pleca în ascensiune pe Ceahlău, se poate vizita Lacul Izvorul Muntelui, barajul de la Bicaz sau minunatele Chei ale Bicazului.
Băile Tuşnad , staţiune situată în judeţul Harghita, dar la numai 60 de km de Braşov, pun la dispoziţie o pârtie de nivel mediu şi cazări de calitate.
Câteva pârtii de schi şi sanie naturale sunt un mijloc de relaxare pentru aproximativ 100 de zile pe an. Există babyschi cu scaun mobil şi centre de închiriat echipamente sportive. Se poate practica si snowboard.
De asemenea de la Băile Tuşnad se poate porni în drumeţie spre Lacul Sfânta Ana, singurul lac în crater vulcanic din ţara noastră.
În Carpaţii Occidentali, staţiunea Stâna de Vale reprezintă una dintre cele mai frecventate destinaţii hibernale.
Staţiunea este situată în Munţii Vladeasa, la 1102 m altitudine şi la 70 km de Oradea.
Există o singură pârtie de nivel mediu, deservită de o instalaţie de teleschi. Pârtia de săniuţă este de asemenea foarte utilizată. Ineditul acestei staţiuni constă în faptul că, datorită situării sale într-o zonă depresionară, stratul de zăpadă persistă pentru o perioadă mai lungă şi are dimensiuni mai mari.
În Carpaţii Meridionali alături de staţiunile de pe Valea Prahovei, se remarcă Păltiniş şi Straja.
Păltinişul se află în imediata apropiere a Sibiului şi poate constitui o etapă într-un circuit ce cuprinde numeroasele obiective ale acestui judeţ. Situată în Masivul Cândrel, staţiunea este de un pitoresc extraordinar dar mai puţin dotată din punct de vedere turistic. În urmă cu un an funcţiona numai un telescaun iar pârtia de ski se afla într-o stare precară.
Staţiunea Straja este situată pe Valea Jiului la numai 18 km dapărtare de Petroşani. Acesta este probabil cea mai ieftină staţiune montană românească. Mai puţin frecventată datorită ideilor preconcepute asupra Văii Jiului, staţiune merită toată atenţia iubitorilor de sporturi de iarnă, beneficiind de condiţii bune la preţuri mici.
Cel mai inedit loc în care se poate face ski sau snowboard din România este probabil Bâlea Lac. Aceasta nu este o staţiune în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degraba o zona montană izolată frecventata, pe timp de iarna de adevăraţii cunoscatori ai muntelui.
Cabana Bâlea Lac este situată în Munţii Făgăraş, la 2034 m altitudine. Calea principală de acces în zona este Transfăgărăşanul, locaţia fiind situată la aproximativ 65 km de Sibiu.
Nu există pârtii special amenajate sau instalaţii de teleski, senzaţia este însă unică datorită peisajului superb. Zona nu este recomandată, însă decât conoscătorilor spoturilor albe datorită gradului ridicat de dificultate. Durata sezonului este de circa 180 zile - stratul de zăpadă depăşind frecvent 50 de cm - iar sărbătorile zăpezii au loc în fiecare an în jurul datei de 15 iunie.
Acestea sunt duar câteva dintre destinaţiile de iarnă din Carpaţii româneşti, pe celelalte vă las să le descoperiţi singuri.
Despre echipamentul necesar oricarui schior pasinat, va pot spune ca necesită investiţii destul de substanţiale, dar recuparate din plin prin plăcerile unice oferite de alunecarea lină pe zăpadă.
Un echipament complet cuprinde: schiuri cu legaturi, clăpari, beţe, combinezon (sau costum impermeabil) şi necesarii ochelari de soare. Cele mai des utilizate echipamente sunt produse de Salomon sau Rossignol. Preţul mediu al acestora poate ajunge în medie la 12-15 mil. de lei. Există însă şi varianta unui echipament second-hand ce va poate scuti de cel puţin 6 mil. din acest cost.
Cu speranţa că v-am trezit dorinţa de a practica sporturile iernii va doresc ‘Drum bun!’ şi ‘Lustruiţi-va repede schiurile pentru că iarna este scurtă!’.

Revista Mare Nostrum (nr.3) - Bucegi

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm
Bucegi - Muntii tuturor (nr. 3)

De ce, ‘Bucegii, munţii tuturor’? Pentru că masivul Bucegi reprezintă probabil cel mai vizitat masiv montan din România, datorită frumuseţii pesajelor montane dar şi datorită accesibilităţii. Situaţi în apropierea Văii Prahovei, o importantă cale de comunicaţie între Ardeal şi sudul ţării, Bucegii sunt vizitaţii de mii de turişti în toate perioadele anului.
Accesibilitatea lor se datoreză şi infrastructurii turistice foarte bine dezvoltate, cu numeroase hoteluri şi cabane şi căi de acces spre platoul înalt montan, reprezentate prin şosele modernizate sau mijloace de transport pe cablu.
Masivul Bucegi deţine un farmec aparte între toţi munţii ce compun Carpaţii Meridionali datorită formelor speciale de relief (Babele, Sfinxul) sculptate de forţele naturii (apa,vântul) în roca lor moale, dar şi datorită numeroaselor peisaje naturale de o frumuseţe aparte.
Dinspre Valea Prahovei, cea mai frecventă cale de acces în masiv, Bucegii se înfăţişează privirii turiştilor ca un imens bloc stâncos, compact, înalt, marginit de abrupturi.
Gruparea de staţiuni montane de la poalele Bucegilor compusă din: Sinaia, Poiana Ţapului, Buşteni şi Azuga reprezintă o destinaţie turistică permanent frecventată de iubitorii muntelui.
Sinaia, vechea reşedinţă de vacanţă regală, deţine probabil cele mai multe obiective turistice culturale şi ştiinţifice ale zonei. Aici se găseşte cel mai vizitat complex muzeal din ţară: Domeniul Regal Peleş. Constituit din castelele Peleş şi Pelişor, aşezate într-un decor cu o vegetaţie bogată, acest domeniu deţine un important număr de opere de artă şi arhitectură românească.
Din punct de vedere ştiinţific se remarcă Rezervaţia floristico-forestieră Sinaia, parte a Parcului Natural Bucegi -parc ce ocupă o suprafaţă de 6680 ha atât pe versantul prahovean cât şi în zonele de abrupt nordice şi vestice-. În zona delimitată de Rezervaţia Sinaia sunt ocrotite păduri de brad, fag şi jnepănişuri.
Mănăstirea Sinaia situată în centrul oraşului, are o vechime de peste 300 de ani, fiind ctitorita de Spătarului Mihail Cantacuzino. Lăcaşul de cult găzduieşte în apropierea vechii biserici a mănstirii, un muzeu de artă şi spiritualitate românească, ce expune obiecte de cult laic şi bisericesc. De asemenea aici se află un paraclis cu o arhitectură specifică primelor secole de creştinism, ce adăposteşte şi mormântul lui Tache Ionescu, figură centrală a politicii româneşti interbelice.
Din Sinaia se poate ajunge atât pe şosea cât şi cu ajutorul telecabinei la complexul turistic de la cota 1400, reprezentat în principal prin Hotelul Alpin, dar şi prin mai multe cabane şi restaurante. De aici telecabina şi traseul montan îşi continuă ascensiunea până la cota 2000, de unde începe traseul montan ce va duce în mijlocul platoului, la Cabana Piatra Arsă. Aceasta este baza de cazare cea mai dezvoltată de pe platoul Bucegilor, fiind constituit şi un centru sportiv naţional. Continuarea traseului montan ne duce la Hotelul Peştera. Hotelul este situat în apropierea gurii de intrare în Peştera Ialomicioarei, formă săpată de apele de infiltraţie de pe versanţi în carstul Bucegilor. La intrarea în peşteră a fost construită de asemenea o mănăstire cu un pitoresc aparte.
Din zona Peştera începe un traseu ce va urca până la altitudine de 2206 m, unde este situată Cabana Babele. Acest traseu poate fi parcurs atât pe jos în circa 3 ore cât şi cu telecabina.
Cabana Babele este intersecţia mai multor trasee montane ce duc atât la obiective mai apropiate, cum ar fi Monumentul Eroilor Caraiman, cât şi mai îndepărtate cum este vârful Omu. Monumentul Eroilor este reprezentat de Crucea de pe Caraiman, ridicată după cel de al doilea război mondial, şi care veghează asupra întregii văi a Prahovei. Traseul de la Cabana Babele la Crucea Caraiman prezintă o dificultate redusă şi poate fi parcurs în mai puţin de 2 ore, priveliştea finală oferind un spectacol rar.
În apropierea cabanei Babele se găsesc două forme de microrelief ocrotite şi foarte des vizitate de către turişti: Babele şi Sfinxul. Acestea sunt constituite prin acţiunea vântului şi a precipitaţiilor asupra rocilor moi din aceată regiune. Toată regiunea ce înconjoară cabana Babele este acoperită cu diferite specii de jneapăn şi populată de capre de munte de asemenea ocrotite.
Traseul înspre Vârful Omu este de o dificultate mai ridicată şi poate fi parcurs într-un timp ceva mai îndelungat (circa.5 ore), dar are ca punct terminus, cabana situată la cea mai mare înalţime din ţară şi vârful cel mai înalt din Bucegi; ambele denumite Omu şi situate la 2507m altitudine.
Din dreptul cabanei Babele pornesc spre cea de a doua staţiune de mare importanţa a zonei, Buşteni, atât o linie de telecabină cât şi un traseu montan de o dificultate ceva mai sporită, ce trece prin Valea Jepilor.
Oraşul Buşteni, situat la poalele Bucegilor reprezintă baza de plecare atât în drumeţii spre Babele cât şi prin Valea Urlătoarei spre cabana Piatra Arsă.
Pe traseul ce porneşte din staţiunea Buşteni şi trece pe lângă Cascada Urlătoarea, în urcuşul spre Platoul Bucegilor se găseşte “Casa Naturaliştilor”, bază de cercetare a Universităţii de Biologie din Bucureşti.
Cascada Urlătoare situată la numai 45 de minute de oraş, poate fi vizitată de amatorii muntelui, aflaţi în drum spre platoul Bucegilor, sau spre o altă bază de cazare a zonei, localitatea Poiana Ţapului.
Din Buşteni se poate ajunge, pe un traseu rutier situat înspre nord la Cabana Gura Diham, bază de cazare ceva mai costisitoare, sau pe traseu montan la Cabana Poiana Izvaorelor, deseori preferată de montaniarzi.
Staţiunile din această zonă sunt intens vizitate şi în sezonul rece, datorită dezvoltării în ultimul timp, mai ales în Buşteni şi Sinaia a structurilor necesare desfăşurării sporturilor de iarnă.
Cazările în Masivul Bucegi se pot face atât în localităţile de la bază: Buşteni, Sinaia, -dotate cu o importantă infrastructură hoteliră, Poina Ţapului-pentru amatorii pensiunilor agro-turistice; cât şi la cabanele montane. În august 2005 o camera cu încalzire, dar fară baie proprie, pentru două personae la Cabana Babele costa: 500 000 lei/noapte. Preţuri asemănătoare practică şi celelalte cabane cu excepţia Cabanei Piata Arsa, ceva mai scumpă. În aceeaşi perioadă o urcare cu telecabina pe ruta Buşteni-Babele costa 170 000 lei, Babele-Peştera 90 000 lei, iar Sinaia-Cota 1400, 70 000 lei.
Iată că la preţuri modice puteţia avea satisfacţia unei vacanţe petrecute într-un peisaj montan deosebit.
Nu uitaţi deci, Bucegii-munţii tuturor, pot fi şi munţii voştrii!

Revista Mare Nostrum (nr.2) - Sibiu

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm
Sibiu - Traditie si modernism (nr. 2)

Sibiul a fost şi ramâne unul dintre cele mai importante centre de cultură şi tradiţii atât pentru români cât şi pentru celelalte populaţii ce trăiesc în zona vechiului ‘Hermannstadt’- denumirea antică germană a oraşului.
Oraşul de pe Cibin nu trebuie ratat de orice amator de călătorie care doreşte să îşi îmbogăţească cunoştinţele culturale dar şi să petreacă o parte din timpul afectat drumeţiilor într-o zonă de un pitoresc aparte.
Fără a fi o metropolă sau un oraş cosmopolit, Sibiul atrage datorită caracterului său de oraş architectonic şi cultural. Vechea capitală culturală a Transilvaniei, oferă călătorului farmecul vremurilor de altă dată atât prin străzile înguste şi casele de mici dimensiuni construite în stil gotic cât mai ales prin masivele ziduri şi turnuri de apărarea ale vechii cetăţi.
Obiective istorice principale sunt Cetatea Sibiului construită în secolele XIII-XVI, din care se păstrează intacte o parte din bastioanele şi impunătoarele ziduri de incintă originale, ce oferă în prezent un decor romantic pentru noile construcţii din centrul oraşului; fostul spital al cetăţii (construit în 1292 şi considerat cel mai vechi din ţară); Primăria veche; Arsenalul oraşului; Turnul Sfatului; Biserica Evanghelică - monument construit de saşii din Transilvania odată cu Liceul Bruckenthal aflat în imediata apropiere; Casa Artelor; Mitropolia Ortodoxă (concepută după modelul catedralei Sfânta Sofia din Istanbul); bisericile catolică şi franciscană; Podul de fier-al minciunilor
Piaţa mare considerată centrul simbolic al oraşului este înconjurată de construcţii cu un real patrimoniu turistic şi cultural, dintre care cea mai impunătoare este cea a muzeului Brukenthal-monument de arhitectură barocă, renumit în Europa prin vechimea şi colecţiile sale de artă.
Parcul central oferă prin străduţele înguste cel îl străbat un minunat loc de promenadă, creeând o atmosferă medievală romantică datorită numeroaselor bastioane ce îl străjuiesc.
În apropierea Sibiului un alt obiectiv turistic important este Dumbrava Sibiului, ce adăposteşte Muzeul tehnicii populare, fără îndoială unul dintre puţinele muzee din lume care cuprind evoluţia geniului popular în tehnică; dar şi o grădină zoologică amplasate pe fondul unui imens parc ce are amplasat central un lac de agrement.
În satele învecinate (Răşinari,Cisnădie,etc), dar şi în oraşul reşedinţă de judeţ pot fi vizitate bisericile fortificate, monumente unice în Europa.
Sibiul este folosit şi ca bază de plecare spre alte importante obiective din zonă cum sunt staţiunea Păltiniş (cea mai înaltă staţiune montană din ţară-1450m)-dotată cu părtii de schi frecventate intens în sezonul rece, cu instalaţii de transport pe cablu, dar şi cu terenuri de sport, cluburi sau baruri; Ocna Sibiului (renumită datorită lacurile sărate cu propietăţi terapeutice din zonă), Sibiel (o localitate rurală situată în decorul pitoresc al munţilor Cibin ce păstrează într-un muzeu etnografic exponate din arta populară românescă dar şi săsească a zonei).
Din Sibiu se poate porni şi spre masivele montane din zonă: Cândrel sau Făgăraş.
Masivul Cândrel oferă un peisaj tradiţional pastoral, frecvantat de obicei de turiştii ce caută relaxarea într-un peisaj pitoresc.
Adevărata încercare pentru pasionaţii muntelui îl constituie însă Făgăraşul-cel mai inalt masiv montan al ţării. La poalele acestuia se poate ajunge pe drumul ce leagă Sibiul de Braşov, trecând prin localitatea Sâmbata, locul unde se află mănăstirea cu acelaşi nume. Drumul este continuat prin Transfăgăraşan, şoseaua aflată cea mai mare altitudine din România. Înainte de a ajunge la tunelul ce taie în două Munţii Făgăraş turiştii se pot opri la Bâlea Cascadă. De aici se poate urca la lacul glaciar Bâlea fie cu telescaunul, fie pe jos, fie cu autoturismul. Cei ce vor parcurge traseul pe jos vor observa frumuseţea răpitoare a muntelui în condiţii nu prea dificile, şi vor ajunge la destinaţia finală (cabana Bâlea Lac) în aproximativ 4 ore.
Priveliştea lacului va merita cu siguranţă efortul, iar culmile înconjuratoare, acoperite de zăpadă aproape tot timpul anului, îndemnă la drumeţii pe creasta ‘Alpilor Transilvaniei’. De la Bâlea Lac pleacă numeroase trasee spre cele mai înalte vârfuri ale Carpaţilor-Moldovenu şi Negoiu.
Cazarea se poate face în zona Bâlea la preţuri ceva mai mari, datorită accesibilităţii rutiere, în noua cabana reconstruită după un incediu devastator.
În staţiunea Păltiniş există numeroase hoteluri şi cabane ce practică preţuri rezonabile pentru cazări de calitate. Pentru cazări mai ieftine în zona Sibiului, sunt recomandate agropensiunele din zona satelor mărginimii, cum ar fi Sibiel, sau campingul din Dumbrava Sibiului. Cazarea la cabanele montane rămâne o alternativă viabilă pentru turiştii mai obişnuiţi cu rigorile munelui. Astfel cabane precum Fântânele (în Cândrel) şi (Bâlea, Negoiu), deşi aflate la altitudini considerabile pot îndeplini rigorile unui turism modern.În speranţa ca v-am trezit spiritul de drumeţie şi aventură, va invit să descoperiţi frumuseţile Sibiului, o zonă culturală de o frumuseţe răpitoare, ce îmbină perfect arhitectura medievală şi modernă cu peisajele naturale.

Revista Mare Nostrum (nr.1) - Masivul Piatra Craiului

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm

Masivul Piatra Craiului (nr. 1)

Piatra Craiului constituie unul dintre obiectivele turistice cele mai importante din Carpaţii Meridionali, mai ales pentru împătimiţii alpinismului dar şi pentru iubitorii de munte în general.
Situat în apropierea unui alt mare ‘magnet’ turistic, Munţii Bucegi, şi la numai 30 km de oraşul Braşov, Parcul Naţional Piatra Craiului ocupă o suprafaţă de 14800 ha, se întinde pe raza judeţelor Braşov şi Argeş şi deţine cel mai spectaculos peisaj de creastă calcaroasă din ţară, ce se desfăşoară pe o lungime de 25 km.
Silueta sclipitoare a pereţilor de calcar, acoperită de verdele intens al pădurilor de conifere, te atrage de departe iar salbaticia stâncăriilor presărate din loc în loc de flori de o frumuseţe rară, te îmbie la drumeţie. Titlul de Parc Naţional a fost obţinut datorită unicităţii peisajelor calcaroase ale regiunii dar şi în scopul protejării unor specii de floră şi faună rare ce se mai găsesc încă pe aceste înalţimi montane, cum ar fi Floarea de Colţ, Garofiţa Pietrei Craiului, dar şi exemplare de Capră neagră.
Cele mai multe trasee montane marcate pornesc din zona oraşului Zărneşti, însă există şi alte căi de acces cum ar fi comuna Moeciu sau satul Peştera. În toate aceste localităţi există facilităţi de cazare la cabane sau în pensiuni. Pentru Zărneşti există atât autobuze cât şi o cale ferată, de curând renovată care circulă la un preţ rezonabil din gara Bartolomeu a oraşului Braşov.
În oraşul de la poalele Pietrei, cazarea se poate face la Cabana Gura Râului, situată la circa 30 min. de mers din centrul Zărneştiului, la un preţ modic de 150 000 lei/pers./zi s-au la diferitele pensiuni agro-turistice ce oferă un confort sporit pentru un preţ de 200-400 000 lei/pers./zi. Alegerea drept bază de şedere a oraşului Zărneşti are două avantaje: din acest punct se poate porni la excaladarea muntelui dar se poate ajunge facil şi la diferite obiective turistice celebre din zonă, cum ar fi castelul din Zona Bran, satul de origine al celebrului caşcaval de Rucăr dar şi oraşul Braşov (cu Biserica Neagră şi pârtiile de schi din Poiana Braşov).
Cei care doresc să pornească la excaladarea înălţimilor Craiului trebuie sa fie bine echipaţi şi antrenaţi mai ales dacă doresc să efectueze această drumeţie pe timp de iarnă.
Un traseu simplu recomandat începătorilor, chiar şi pe timp de iarnă este cel ce leagă oraşul Zărneşti de Cabana Curmătura situată în inima muntelui la 1470m înalţime. Aici cabanierii dar şi doi blânzi câini ciobăneşti mioritici, aşteaptă turiştii tot timpul anului. Traseul Zărneşti-Curmătura poate fi parcurs în circa 2-3 ore şi poate fi continuat spre Piatra mică, un traseu mai dificil dar ce oferă în final o privelişte mirifică a localităţilor aflate la poale.
Un alt traseu utilizat frecvent de turiştii cu mijloace auto proprii, este cel dinspre Zărneşti spre Cabana Plaiul Foii. Aceasta face parte dintr-un important complex turistic, situat într-o zonă de vale superbă, dotat cu camere pentru cazare dar şi cu un mic club, în care se pot întâlni ades montaniarzi experimentaţi.Atât din Curmătura cât şi din Plaiul Foii se poate porni pe trasee ce vor ajunge în final pe Culmea Pietrei Craiului o zonă de o frumuseţe mirifică asupra careia vom reveni în curând.

Revista Mare Nostrum (nr.8) - Maramures plai cu flori

‚Maramureş, plai cu flori, mândru eşti în sărbători’- versurile unui binecunoscut cântec popular maramureşean ce prezintă cum nu se poate mai bine principalele atribute ale unui ţinut parca desprins dintr-o lume nordică aproape mitologică, şi anume: frumuseţea florală a naturii locului şi mândria îndreptăţită a maramureşenilor.
Situat în nordul extrem al României Maramureşul reprezintă o vatră stăveche de dezvoltare a culturii şi spiritualităţii româneşti între culmile munţilor cei mai înalţi din Carpaţii Orientali (Oaş, Tibleş, Rodnei, etc) şi pe văile râurilor vitale pentru locuitorii zonei (Iza, Mara, Vişeu, Vaser).
Nu se poate porni în explorarea unei regiuni în care tradiţiile autentice româneşti se află la loc de cinste, o zonă spectaculoasă şi nealterată de culturi de împrumut, aşa cum este Maramureşul, fără a admira perla sa turistică: Săpânţa.
Cunoscută atât de românul hoinar cât şi de turistul străin adus aici de faima universală a locului, Săpânţa înseamnă mult mai mult decât faimosul ‘Cimitir Vesel’.
Comuna situată în inima Maramureşului şi atestată documentar din 1373 sub numele de ‚Zapancha’, a ales să se înfăţişeze lumii în portul strămoşesc, purtându-şi cu mândrie datinile. Şi asta i-a adus faima universală.
De curând, locuitorii comunei se pot lăuda cu alte premiere-unicat: cea mai mare poartă maramureşană fabricată până acum (cântareşte circa 4 tone şi are o deschidere de 18 m) şi cea mai mare biserică din lemn din lume.
Caracteristic însă pentru Săpânţa rămâne celebrul ‚Cimitir vesel’ înfiinţat în urmă cu aproape 80 de ani de unul din ţăranii locului, şi aflat între primele locuri ale unui straniu top al celor mai vizitate cimitire din lume. Stihurile şugubeţe de pe crucile din Săpânţa au făcut înconjorul lumii, fiindcă toată lumea a vrut să-i cunoască pe cei care-i râd morţii în nas.
Nu departe de Săpânţa, pe Valea Izei se află una dintre mănăstirile construite în specificul arhitectonic maramureşen al bisericilor de lemn: Mănăstirea Bârsana. Fondată în 1390 mănăstirea Bârsana a reuşit să supravieţuiească mai multor invazii şi incendii prin credinţa şi staruinţa bârsănenilor.
Biserica mănăstirii, are 57 de metri înălţime, 23 de metri lungime şi 12,5 metri lăţime, iar la subsolul ei se afla un frumos paraclis.
Ceea ce fascinează la Bârsana, dincolo de duhul locului şi de buna rânduiala monahiceasca, este desăvârşita unitate stilistică şi simţul artistic fără greş care guverneaz întregul aşezământ.
Urmând Valea Izei spre sud descoperim un centru al turismului maramureşen: staţiunea Borşa. Situată la 850 m altitudine, Borşa este un loc agreabil pentru excursiile estivale dar şi pentru practicarea sporturilor de iarnă. Se pot efectua ascensiuni uşoare în împrejurimi, dar se poate porni şi pe traseele ce au ca punct final cel mai înalt punct al Carpaţilor Orientali: Vârful Pietrosul din Munţii Rodnei (2303 m).
Munţii Rodnei, masiv de o frumuseţe naturală deosebită au fost organizaţi de curând sub forma unei arii naturale protejate numite: Parcul Naţional Rodna. Crearea acestei arii protejate a fost motivată în principal de geomorfologia specifică locului şi de prezenţa a numeroase specii vegetale şi animale deosebite.
Din punct de vedere hidrologic, masivul Rodnei este important atât din cauză că aici se află izvoarele Someşului Mare, cât şi pentru cele 23 de lacuri glaciare pe care le ‚găzduieşte’, dintre care cel mai important este Lacul Lala Mare. Un alt obiectiv foarte vizitat este Cascada Cailor, cu o cădere de apă impresionantă.
În zonă, flora este extrem de bogată în specii rare şi endemice. În perimetrul lacului şi pe locurile mlăştinoase învecinate vegetează o serie de relicte glaciare precum floarea de colţ, genţiana galbenă sau tisa..
În cadrul faunei, în ceea ce priveşte nevertebratele, avem o mare diversitate, unele dintre specii fiind prezente numai aici, iar peştii sunt reprezentaţi în primul rând de păstrăv. Şopârla de munte este cea mai remarcabilă specie relictă dintre reptile. Pentru pasări, sunt reprezentative speciile mari, cum ar fi cocoşul de mesteacăn, cocoşul de munte şi acvila de munte. Speciile de mamifere sunt cam aceleaşi cu cele care pot fi întâlnite în restul zonelor carpatice. Putem întâlni, de pildă, capra neagră, cerbul carpatin, ursul, lupul, sau marmota.
Alături de Valea Izei, un alt curs de apă important din punct de vedere turistic pentru Marmureş, este Valea Vaserului. La vărsarea Vaserului în râul Vişeu se găseşte oraşul Vişeu, centru cultural şi al meşteşugurilor maramureşene, mai puţin cunoscut dar cu obicetive turistice şi istorice importante aşa cum sunt: bisericile creştine şi catolice, cimitirul evreiesc şi cartierul etnicilor germani.
Dinspre oraşul Vişeu spre înălţimile munţilor din jur pleacă o cale ferată îngustă, străbătută de un tren cu locomotivă cu abur, numită local ‚mocaniţă’. O calătorie cu acest tren, ce te poartă prin zone forestiere de o frumuseţe deosebită, poate fi o experienţă unică ce poate fi întâlnită numai pe Valea Vaserului.
Valea Vinului reprezintă şi ea un segment unic al văii Vaserului, bogată în ape minerale cu un efect terapeutic ridicat.
Maramureşul este accesibil pentru turişti atât pe cale ferată cât şi rutier. Dinspre Moldova calea ferată transcarpatică leagă Suceava, de reşedinţa de judeţ Baia Mare şi de aici prin localităţi cu importanţă turistică cum sunt Sighetul Marmaţiei, Vişeu şi Borşa. Se poate ajunge în Maramureş şi dinspre sud, pe calea ferată ce leagă Braşovul de Baia Mare. Mai multe căi rutiere strabat Carpaţii pentru a ajunge în cele din urmă în localităţile maramureşene.
Cazarea se poate face la toate formele de primire pentru turişti; atât la hoteluri în oraşe precum: Baia Mare, Vişeu, Sighetul Marmaţiei, la pensiuni agroturistice şi case tărăneşti în localităţi ca: Săpânţa, dar şi în cabanele din Munţii Rodnei. Preţurile sunt moderate iar condiţiile foarte bune.
Prin frumuseţea peisajelor sale naturale, dar mai ales prin arhitectura populară, etnografia şi folclorul zonei, Maramureşul rămâne o zonă ce concurează cu succes orice altă zonă a ţării trecută în lista destinaţiilor turistice în orice anotimp.