Revista Mare Nostrum (nr.10) - Frumusetea din adancuri - pesteri

Hai - Hui prin Romania
-powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm-
Frumusetea din adancuri - pesteri (nr. 10)

Începând cu aceată ediţie vom porni într-o fascinantă călătorie în adâncurile pline de frumuseţi ale României. Primul episod al acestei călătorii urmăreşte frumuseţile subterane naturale ale patriei noastre -peşterile, urmând ca cel de al doilea episod să ilustreze peisajele create de mâna omului în subteran - mine sau saline.
Pornim, iată, în periplul nostru subteran cu locurile unde în urmă cu aproximativ o sută de ani, un savant român, Emil Racoviţă, punea bazele unei noi şi fascinante discipline stiinţifice: biospeologia. Multe dintre peşterile despre care urmează să discutăm poartă încă urmele marelui om de ştiinţă, aici fiind descoperite de către acesta, atât numeroase peisaje subterane de o frumuseţe aparte cât şi noi, fascinante specii cavernicole.
Peştera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara, la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, judeţul Argeş. Peştera s-a format datorită acţiunii apelor pârâului Dambovicioara, care au tăiat în calcarele de vârstă jurasică ale Masivului Piatra Craiului.
Este o peşteră caldă, cu o tempreatură de 10 - 12 °C şi cu o umiditate moderată. Peştera este "uscată", pârâul care a generat-o având acum o altă albie. În interior se leagă de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizează un slab curent de aer.
Peştera Dâmbovicioara este formată dintr-o galerie unică, cu o lungime totală, de 555 m. Deşi această lungime este incomparabil mai mică faţă de alte peşteri din România, Peştera Dâmbovicioara este cea mai lungă din zonă, relieful şi natura rocilor nefiind propice galeriilor de mari dimensiuni. Galeria are lăţimi ce variază între 3-4 m şi înălţimi de 4-5 m, cu puţine ramificaţii, de dimensiuni mici. După 150 m de la intrare, galeria se îngustează foarte mult.
Peştera este relativ săracă în formaţiuni calcaroase însă este destul de bine cunoscută, a fost amenajată şi este frecventată de un număr destul de mare de turişti.
Peştera Ialomiţei este o situată într-o zonă turistică foarte intens circulată - Munţii Bucegi, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la circa 10 km în aval, la o altitudine de 1.530 m.
Se desfăşoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiştilor, cu o diferenţă de nivel de 60 m. Este străbătută de un pârâu.
Are numeroase săli mari, ca Mihnea Vodă, Decebal, Sala Mare, Sala Hades, Sala Urşilor.
Peştera Scărişoara este una dintre cele mai mari peşteri cu gheaţă din România. Situată în Munţii Apuseni, la o altitudine de 1165 m deasupra nivelului mării, are 105 m adâncime şi 720 m lungime, cu o intrare de 50 m diametru şi 48 m adâncime, accesul făcându-se printr-o scară metalică înspre o sală imensă (108 m lungime, 78 m lăţime) - Sala cea Mare. De aici se deschid 3 intrări care duc la sălile denumite Biserica (cu peste 100 stalagmite), Rezervaţia Mare, Galeria Coman şi Rezervaţia Mică. Turiştii pot vizita sala de la intrare, Sala cea Mare, Biserica, celelalte camere fiind rezervate oamenilor de ştiinţă (putând fi vizitate doar cu acordul Institutului Speologic din Cluj-Napoca).
Volumul de gheaţă este de 75.000 m³, iar renumitul gheţar din peşteră măsoară 26 m înălţime. Temperatura medie atinge +1°C vara şi coboară până la -7°C iarna. În zona permisă turiştilor temperatura medie este de 0°C.
În peşteră trăiesc lilieci, precum şi insecte mici (2-3 mm). În Rezervaţia Mare a fost descoperit un schelet capră neagră.
Peştera Muierii se află în în comuna Baia de Fier, Judeţul Gorj, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei. Peştera a fost sculptată în calcarele mezozoice de pe marginea sudică a Masivului Parâng, de către râul Galbenul. Cu o istorie foarte bogata, peştera în timpuri străvechi a adăpostit în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la lupte, foarte mulţi copii şi femei, de unde i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România.
Peştera are o lungime de aproximativ 3.600 de metri dispusă în 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezevaţia speologica împărţită în două sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). La 40 de metri înălţime se afla etajul superior amenajat pentru turişti cu o lungime de 573 m , ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o reţea de diverticule foarte greu acesibilă.

Adevaratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încaperii, cu denumiri ce păstrează sonorităţi de arhitectură religioasă, sunt: Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare şi imaginea Stâncii Însângerate, denumită datorită scurgerilor oxidului de fier. În Cupola înaltă de 17 m întâlnim o colonie de lilieci.
Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele Împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului.
Peştera Urşilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este una dintre principalele destinaţii turistice ale Munţilor Apuseni şi unul dintre cele mai vizitate obiective subterane din ţara noastră. Peştera se află în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.
Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de "urşi de cavernă" (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La un moment dat intrarea în peşteră a fost blocată, probabil datorită căderii unei stânci şi peste 140 de urşi au rămas blocaţi înăuntru, fără posibilitatea de a mai părăsi caverna. Înfometaţi aceştia s-au atacat reciproc, până când toţi au murit. Povestea lor o mărturisesc tonele de oase găsite împrăştiate în întreaga peşteră.
Cu o lungime de peste 1.500 m, peştera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turişti, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor ştiinţifice.
Galeria superioară este singura arie disponibilă vizitării şi este compusă din 3 galerii şi diferite săli: Galeria "Urşilor" (sau Galeria Oaselor), Galeria "Emil Racoviţă", Galeria "Lumânărilor", Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Oaselor.
În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice si mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor cu mult înaintea erei noastre.
Printre formaţiunile de stalactite şi stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul şi Căsuţa Piticilor, Draperiile din Galeria Urşilor, Portalul, Pagodele şi ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peşteră este constantă de-a lungul anului (10ºC), iar umiditatea se menţine la 97%.
La intrarea în peşteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de aşteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic şi un stand cu suveniruri şi obiecte artizanale specifice zonei.
Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviţă", s-au stabilit soluţiile de amenajare şi măsurile specifice de protecţie a peşteri. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peştera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peştera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.
Peştera Vântului este cea mai mare peşteră din România, cu o lungime totală de 52 km. Se află în Munţii Pădurea Craiului, în vecinătatea localităţii Şuncuiuş. Peştera nu este deschisă vizitării, fiind rezervată cercetărilor ştiinţifice, existând un proiect de deschidere a peşterii către public. A fost explorată pentru prima oară în 1952. Temeperatura medie este de 11.8˚C.
Se numeşte Peştera Vântului datorită curenţilor de aer extrem de puternici care pot fi simţiţi în peşteră, în special la intrare.
Mult mai puţin ample, dar de o spectaculozitate aparte rămân şi peşterile din Podişul Dobrogei, între care se remarcă: Peştera Liliecilor (Gura Dobrogei) şi Peştera Limanu.
Peştera Liliecilor este o formaţiune calcaroasă situată la sud-vest de comuna dobrogeană Târguşor, are o lungime a galeriilor de 480 m şi adăposteşte şi în prezent mari valori ştiinţifice. Dintre acestea menţionăm în primul rând marile colonii de lilieci, care au dat şi numele, prezenţi tot timpul anului - liliacul cu mustăţi: Myotis mistacinus şi Rhinolophus mehelyi.
Peştera Limanu se află la circa 5 km sud-vest de municipiul Mangalia şi este în lungime de 3200 m, fiind cunoscută de foarte mult timp, dupa 1900 începand să fie vizitată. Peştera se întinde mai mult pe orizontală, diferenţele de înălţime faţă de intrarea principală nu depăşesc 5 m. Intrarea situata la o altitudine de 25 m este orientată spre sud, fiind larga de 3,5 m şi înaltă de 1,4 m.
Condiţiile microclimatice cu o temperatură constantă de 120C, umiditatea de 80 - 90 % si lipsa aproape completă a curenţilor de aer, fac ca în galeriile sectorului doi al peşterii, să se întâlnească o fauna bogată, caracteristică peşterilor şi depozitelor de guano, găsindu-se totodată şi colonii mari de lilieci.
Acestea sunt duar câteva dintre frumuseţile naturale din subteranul ţării noastre. Pentru a le admira trebuie să urmăm sfaturile specialiştilor în speologie şi sa fim echipaţi corespunzător. De asemenea frumuseţea peşterilor trebuie să rămână nealterată de prezenţa turiştilor în galerii.
Aşadar corect echipaţi, cu dorinţa explorării şi intenţia de conservare a frumuseţilor, porniţi în călătorie spre minunatele tărmâuri subterane româneşti.

Revista Mare Nostrum (nr.9) - Parcul National Retezat

Hai - Hui prin Romania

-powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm-

Parcul National Retezat (nr. 9)

Parcul National Retezat a fost creat în 1935, fiind primul parc naţional din Romania şi este destinat conservarii frumuseţilor acestor munti şi a florei endemice de aici. Situat în grupa Retezat-Godeanu din extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, Munţii Retezat au altitudini ce variaza între 794 m si 2509 m (vf.Peleaga).
Spectaculozitatea celei mai vechi arii protejate din România provine atât din peisajele montane de o frumoseţe deosebită, din varietatea asociaţiilor vegetale şi animale, dar şi din faptul că Parcul Naţional Retezat reprezintă aria montană cea mai bogată în forme de relief glaciar din ţara noastră. Astfel pe suprafaţa munţilor Retezat, gheaţa a sculptat forme deosebite reliefate prin creste ascuţite, suprafeţe rotunjite, numite circuri, în care cel mai adesea s-a adunat apa generând lacuri glaciare (în număr de aproximativ 82, cel mai mare număr de lacuri situate în acelaşi masiv din Carpaţi).
În vederea păstrării cât mai nealterate a înfăţişării vegetale şi a zestrei faunistice a Munţilor Retezat şi pentru a crea condiţii adecvate dezvoltării nestingherite a plantelor şi a speciilor de animale rare caracteristice masivului, aici a fost delimitată o întinsă zonă de teren ce a format „Parcul Naţional Retezat". În cuprinsul acestuia au fost stabilite limitele „rezervaţiei integrale (ştiinţifice)", zonă în cuprinsul căreia păşunatul animalelor şi circulaţia oamenilor sunt interzise. Pătrunderea în interiorul rezervaţiei integrale (delimitată pe teren cu semnele unui pătrat roşu pe fond alb) este permisă numai în baza unei autorizaţii speciale eliberată de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Române şi administraţia parcului, şi numai în scopuri ştiinţifice şi educative. În restul parcului se poate pătrunde numai pe trasee stabilite şi după achitarea unei taxe de vizitare.
În privinta reliefului, Muntii Retezat se conturează ca o unitate geografică distinctă, caracterizată prin creste înalte, cu numeroase vârfuri ce depasesc 2400 m (Vârful Peleaga, cel mai înalt atinge 2509 m), prin care domina masivele învecinate.
Masivitatea muntilor Retezat este conferită de existenţa a doua culmi paralele, cu desfăşurare vest-estică. Culmea nordică, cu o lungime de 18 km, cuprinde vârfuri importante precum: Bucura (2433 m), Peleaga (2509 m), Păpuşa (2508 m). Din aceasta se desprind spre nord mai multe culmi secundare, în timp ce spre sud se desfăşoară culmi mai scurte.
Din punct de vedere al constituţiei petrografice Munţii Retezat sunt constituiţi atât din roci dure cristaline, precum cuarţul dar şi roci mai moi calcaroase în extremitatea sa nord-estică.
Flora Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1190 specii de plante superioare din cele peste 3450 cunoscute în Romania. Existenţa aici a mai bine de o treime din flora Romaniei este unul din motivele pentru care a fost declarat Parc Naţional. La acestea se adaugă un număr mare de specii inferioare.La altitudini medii vegetaţia este reprezentată de numeroase specii de conifere, printer care şi unele enednemice
Datorită habitatelor sale foarte diverse, naturale, sau puţin modificate de intervenţia umană, adăposteşte o faună deosebit de bogată atât în ceea ce priveşte numărul de specii cât şi în numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii.
Exista mai multe specii endemice, între care nouă specii de fluturi de un colorit şi o spectaculozitate deosebite, şase specii de animale acvatice şi opt de nevertebrate. Vertebratele sunt reprezentate atât de speciile comune întâlnite în zonele montane româneşti cât şi de specii ce se regăsesc duar în Retezat, aşa cum sunt cele relicte glaciare: nisipariţa, păstravul de alpi, tritonul comun şi broasca roşie.
Numărul speciilor de păsări întâlnite în parc şi în zonele apropiate, pe văile mari ale masivului şi în zona lacurilor din apropiere, este mare pentru o zonă montană. Acestea însumează 185 de specii, reprezentând aproximativ jumătate din speciile de păsări ale României.Aici se pot întâlni specii rare cum sunt acvila de munte, reprezentată şi pe sigla parcului, acvila ţipătoare mică, şerparul, şoimul călător, cocoşul de munte, cucuveaua pitică, barza neagră, ciocanitoarea cu spate alb şi multe alte specii rare.
Mamiferele determinate până în prezent în Parcul Naţional Retezat în număr de 55 de specii reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei ceea ce arată încă o dată diversitatea habitatelor naturale prezente aici.
Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: lupul, ursul şi râsul. De asemenea se întâlnesc în parc ierbivore mari cum sunt capra neagră, cerbul şi căpriorul. Carnivorele de mai mici dimensiuni aşa cum este pisica sălbatică găsesc în diversele habitate ale parcului micromamifere care le asigură o parte din hrană.
Peşterile din Retezatul calcaros sunt folosite de urşi pe timpul iernii, iar liliecii găsesc aici condiţii bune pentru hibernare sau retregere în timpul zilelor de vară. În parc au fost ideltificate 13 specii de lilieci.
Vidrele Lutra lutra pot fi întâlnite pe unele râuri ale Retezatului folosind resursele bogate în peşte. În anul 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din alpii Austrieci. Marmotele au fost eliberate în căldarea lacului Gemenele iar în prezent se pot întâlni în toate văile şi căldările glaciare de sub Şaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga. Nu se cunoaşte încă impactul pe care aceste rozătoare mari, neindigene, îl au asupra vegetaţiei şi solului.
Cea mai mare ameninţare asupra faunei Parcului Naţional Retezat o reprezintă braconajul, prin care, în ciuda eforturilor autorităţilor, scade numărul exemplarelor animale atât din cadrul speciilor protejate cât şi a celorlalte specii. O mare ameninţare asupra întregului Parc Naţional o reprezintă şi actualul drum forestier, preconizat a devenii în viitorul apropiat o şosea cu două benzi, ce va face legătura dintre partea de nord a ţării şi staţiunea Băile Herculane. Această arteră de circulaţie auto va aduce în zonă atât poluarea fonică şi atmosferică a maşinilor cât şi un număr mai mare de potenţiali braconieri.
Munţii Retezat au unele din cele mai frumoase privelisti din Europa sud-estica. Masivul este traversat de multe poteci turistice marcate pentru amatorii de drumetii. Pentru cei bine pregatiti exista si cateva trasee de catarare. Locurile de campare amenajate si cabanele turistice din jurul parcului va asteapta.
Drumurile de acces spre Parcul Naţional Retezat şi către obiectivele din zonă sunt: drumul european E79 şi drumul naţional DN 68, ce se continuă cu drumuri judeţene şi apoi drumuri forestiere ce au ca punct final importante cabane din masiv. Pa cale ferată este folosită linia Craiova – Deva, ce prezintă unele ramificaţii cum sunt oraşele Lupeni sau Subcetate ce pot fi folosite drept punct de legătuă cu alte mijloace de transport ce ajung până la poalele Retezatului.
Posibilităţile de cazare sunt diverse, variând de la pensiuni la cabane şi până la locuri de campare. Pensiunile sunt situate in general pe Raul Mare la circa 600 m altitudine şi pot folosi drept bază de plecare şi sosire spre masiv. Cabanele precum: Buta, Cascada, Genţiana, Pietrele, Doruleţ se găsesc la altitudini mai mari şi oferă condiţii ceva mai scazute de confort dar un peisaj deosebit. Locurile de campare se găsesc atât în apropierea cabanelor cât şi în anumite poieni de pe traseu.
Parcul Naţional Retezat reprezintă un patrimoniu natural uriaş aflat la dispoziţia românilor şi a lumii întregi, dar numai pentru un turism ecologic şi fără o prea mare interveţie a omului asupra habitatului. Atunci cand mergeţi în acesta arie protejată conservaţi frumuseţea sa şi raspundeţi promt la semnalele date de iubitorii de natură pentru nealtererea prin noi construcţii a Retezatului.