17 decembrie 2006

Revista Mare Nostrum (nr.7) - Castele si cetati medievale romanesti

Hai - Hui prin Romania -powerd by http://infomn.marenostrum.ro/infomn.htm
Castele si cetati medievale romanesti (nr. 7)

Fara îndoială că alături de numeroasele obicetive naturale de o frumuseţe deosebită cu care a fost înzestrată România tezaurul său architectonic constituie una dintre atracţiile ce fac ca orice turist să pornescă într-o drumeţie ce îmbină perfect peisajele mirifice şi complexitatea construcţiilor umane.
Daca dorim să ne concentram atenţia asupra arhitecturii românesti ce atrage privirea călătorului trebuie în primul rând să studiem construcţiile istorice aflate pe teritoriul ţării noastre. În acest sens castelele şi cetăţăţile medievale atrag prin o combinaţie de mister si fascinaţie ce te introduce într-un mediu arhaic dar cuceritor.
Cu siguranţa cel mai cunoscut şi vizitat obiectiv din această categorie este Domeniul Peleş, sau după denumirea sa oficială Muzeul Naţional Peleş. Situat într-un decor deosebit oferit de staţiunea Sinaia, de pe Valea Prahovei, principala arteră turistică românească domeniul este constituit din Castelelul Peleş şi Pelişor, precum şi o serie de construcţii adiacente aflate în apropiere şi ce pastrează stilul arhitectonic al celor două construcţii principale.
Castelul Peleş situat în centrul complexului, acoperă cea mai mare parte a domeniului fiind compus din 160 de camere, dispuse pe două etaje vegheate de un turn central ce măsoară 66 de m înălţime. Construit în două etape: 1873-1883 (etajul I) si 1896-1914 (etajul II) în stilul Renaşterii germane sub coordonarea primului rege al României Carol I de Hohenzolleren de către o echipă de arhitecţi germani şi austrieci, castelul a suferit transformări şi adugiri gotice ce îi vor contura stilul caracteristic, după anul 1896. Edificiul a fost reşedintă regală de vară (până în 1947), iar astăzi adăposteşte un muzeu cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii etc.
Construit iniţial ca reşedinţă a prinţului Ferdinand, Castelul Pelişor pastrează stilul arhitectonic al Peleşului, fiind de asemenea în prezent muzeu.
Fiind aflat pe o arteră de circulaţie rutieră şi feroviară de circulaţie intensă a României, în staţiunea Sinaia, Domeniul Peleş poate fi vizitat pe toată perioada anului. Costul intrării la Muzeul Peles era în vara acestui an de 12 Ron/persoană, pentru turiştii români şi 6 Ron/persoană pentru elevii şi studenţi, iar la Pelişor 8 Ron/persoană pentru turiştii români, respectiv 4Ron/persoană pentru elevi şi studenţi.
Situat la 30 km de Braşov, între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, Castelul Bran este un important monument naţional şi punct de reper al turismului din România, datorită atăt frumuseţii lui, a peisajului, cât şi a legendei contelui Dracula, al cărui spirit bântuie încă aceste locuri străvechi, după spusele unor turişti.
Conform primei atestări documentare, castelul a fost construit de negustorii braşoveni începând cu toamna anului 1377. În perioada dintre secolul XIII şi începutul sec.XX, castelul a servit drept pavază împotriva invaziilor de tot felul sub stăpânirea voievodatului Transilvaniei.
Dupa 1920 a intrat în administrarea familiei ragele a României, pentru ca după anul 1956, să devină, după renovări succesive, muzeu de istorie şi artă feudală.
Accesul către Castelul Bran se poate face atât dinspre Ardeal (din Braşov şi Făgăraş) cât şi dinspre Muntenia (din Câmpulung), numai pe cale rutieră. Taxele de intrare sunt identice la Bran cu cele de la Peleş şi anume: 12 Ron/persoană, pentru turiştii români şi 6 Ron/persoană pentru elevii şi studenţi.
În apropierea Castelului Bran se găseşte o construcţie ce face parte din categoria ‘cetăţilor ţărăneşti’, cu un stil de arhitectură aparte întâlnită în foarte multe localităţi transilvanene. Este vorba despre Cetatea Râşnovului, ce îşi găseşte asemănarea cu construcţii tărăneşti din: Cisnădioara, Cristian, Ocna Sibiului, Mediaş, Agârbiciu, Prejmer, Codlea şi multe altele.
Stilul arhitectonic al acestor construcţii este acela al fortificaţiilor ţărănesti medievale, uşor modificate în epoca modernă. Marea lor majoritate pot fi vizitate, Râşnovul fiind însă cel mai des frecventat deşi intararea are un preţ mai ridicat decât în alte muzee româneşti, dar permite şi relaxarea la o terasă chiar în incinta cetăţii.
Ridicat în secolul al XIV-lea, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlăşti, Castelul Corvineştilor se găseşte în inima Ardealului, la Hunedoara şi este o construcţie măreaţă, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelării din piatră cioplită.
Reşedinţă cunoscută a lui Iancu Corvin de Hunedoara, castelul a folosit nu numai ca punct strategic de apărare a Transilvaniei ci şi ca somptuasă resedinţă a voievodului.
Din punct de vedere arhitectural, Castelul Corvineştilor, combină stilul gotic cu stilurile renaşterii şi cel al barocului.
În oraşul Corvineştilor, Hunedoara se poate ajunge cu microbuze din reşedinţa de judeţ Deva, oraş situat atât pe o magistrală feoviară cât şi pe un drum naţional. Intrarea costă numai 8 Ron/persoană pentru turiştii români şi 4 Ron/persoană pentru elevi şi studenţi.
Cetatea medivală a Sighişoarei a fost declarată de curând monument UNESCO, fiind singura cetate medievală intactă în care se mai păstrează activitatea umană din Europa.
Construită aproximativ în jurul anului 1280, ca bastion al meşteşugarilor din actuala regiune a Mureşului, cetatea medievală a Sighişoarei îmbină arta medievală cu arhitectura militară a acestei perioade istorice.
Turnul cu ceas reprezintă principalul punct de interes al cetăţii, în jurul cărei au loc numeroase manifestări turistice dintre care cel mai cunoscut este ‘Festivalul de artă medievală’ de la Sighişoara.
Accesul spre cetate se face din oraşul cu acelaşi nume situat în inima României, accesibil rutier sau pe cale ferată. Intarea în incinta cetăţii este gratuită, platindu-se numai accesul în muzeul de istorie găzduit în prezent de ‘Turnul cu ceas’.
Acestea sunt câteva dintre monumentele de arhitectură românească, ce fac din România un important obiectiv de turism istoric.

Un comentariu:

Anonim spunea...

vab банк
vab банк
[url=http://globalist.org.ua/?p=19244]vab банк[/url]
http://globalist.org.ua/?p=19244 - vab банк

Romania - simply surprising

www.romanianturism.ro

The World without Romania